• Masajul este o tehnică terapeutică și de relaxare care implică manipularea manuală a țesuturilor moi ale corpului – în special mușchii, tendoanele și ligamentele – cu scopul de a reduce tensiunea, a stimula circulația, a ameliora durerea și a induce o stare generală de bine.

    Există mai multe tipuri de masaj, fiecare cu beneficii specifice. Unele forme, cum ar fi masajul de relaxare sau cel suedez, sunt orientate spre destindere și eliberarea stresului. Altele, precum masajul terapeutic, deep tissue sau reflexogen, sunt mai profunde și vizează probleme musculare, tensiuni cronice sau afecțiuni specifice.

    Masajul este și o formă de îngrijire personală – ajută corpul să se recupereze, mintea să se liniștească și contribuie la echilibrul dintre sănătatea fizică și cea emoțională.

  • Da, masajul – deși are numeroase beneficii – nu este recomandat în anumite situații medicale sau condiții acute. Este important ca, înainte de programare, să menționezi orice problemă de sănătate, astfel încât să putem decide împreună dacă masajul este potrivit pentru tine.

    Masajul este contraindicat în caz de:

    • febră, infecții active sau boli contagioase;

    • inflamații locale, traumatisme recente sau răni deschise;

    • tromboze, tulburări severe de coagulare sau afecțiuni cardiovasculare instabile;

    • anumite forme de cancer, dacă nu există acordul medicului curant;

    • sarcină în primul trimestru (în funcție de tipul masajului);

    • afecțiuni dermatologice contagioase sau iritații grave pe piele;

    • intervenții chirurgicale recente (necesită aviz medical pentru masaj în zona afectată).

    Masajul poate fi adaptat sau evitat temporar în funcție de starea ta fizică. Scopul este să îți ofer beneficii, nu disconfort. Dacă ai dubii, îți recomand să ceri avizul medicului sau să discutăm înainte de ședință pentru a alege cea mai sigură și potrivită abordare pentru corpul tău.

  • Alimentația este esențială

    Un masaj cu stomacul plin poate deveni inconfortabil. Alege o gustare ușoară sau o masă lejeră cu cel puțin două o oră, două ore, înainte de veni la masaj, pentru ca organismul tău să nu fie ocupat cu digestia în timpul relaxării.

    Hidratează-te înainte de masaj

    Corpul tău are nevoie de apă pentru a procesa mai ușor toxinele eliberate în timpul masajului. Bea câteva pahare de apă cu cel puțin două ore înainte de ședință, ca să te simți energizat(ă) și relaxat(ă) în același timp.

    Vino mai devreme cu cel puțin 10 minute

    Graba și stresul pot diminua efectele unei ședințe de masaj. Dacă ajungi cu câteva minute înainte, ai timp să te liniștești, să respiri adânc și să intri în starea potrivită pentru o experiență profund relaxantă.

    Igiena, un gest reciproc de respect

    Un duș înainte de masaj este un gest de grijă față de tine și de cel care îți oferă masajul. Te ajută să te simți mai bine în pielea ta și face întreaga experiență mai plăcută. Dacă poți, folosește și un scrub blând.

    Pregătește pielea corect

    Produsele cosmetice pot influența aderența uleiurilor de masaj și eficiența tehnicilor aplicate. Ideal este să vii cu pielea curată, fără alte produse pe ea (fără parfum), pentru ca masajul să aibă efect maxim.

    Poartă haine confortabile

    Îți recomand să vii îmbrăcat(ă) în haine lejere și curate. După masaj, corpul e relaxat și sensibil – o ținută confortabilă va prelungi senzația de bine și după ce pleci din cabinet.

    Comunicarea face diferența

    Masajul va fi adaptat nevoilor și condiției tale fizice. Te rog să comunici deschis(ă) cu mine, terapeutul maseur, și să-mi spui dacă ai dureri, disconfort sau zone sensibile. Fiecare corp este diferit și are nevoie de o abordare personalizată.

  • Alegerea tipului de masaj depinde de nevoile tale din acest moment – fizice, emoționale sau energetice. Fiecare masaj are un scop diferit și acționează în moduri specifice asupra corpului.

    Dacă îți dorești relaxare profundă, reducerea stresului și un somn mai odihnitor, masajul de relaxare sau cel cu lumânare caldă este ideal pentru tine. Sunt blânde, armonioase și induc o stare de calm general.

    Dacă ai tensiuni musculare, dureri de spate sau contracturi musculare, masajul terapeutic, deep tissue, miofascial și/sau suedez sunt opțiuni excelente. Acestea acționează mai în profunzime și ajută la detensionare și mobilitate.

    Dacă te confrunți cu oboseală în picioare, migrene sau probleme digestive, masajul reflexogen (pe tălpi) poate fi foarte benefic, deoarece stimulează puncte reflexe legate de întregul organism.

    Pentru cine vrea să-și îmbunătățească aspectul pielii sau să lucreze pe retenția de apă/celulită, masajul anticelulitic sau capilar/facial este o alegere potrivită.

    Dacă nu ești sigur(ă) ce să alegi, îți recomand să îmi povestești ce simți și ce îți dorești de la ședința de masaj. Te pot ghida spre tipul de masaj care ți se potrivește cel mai bine, vom adapta întotdeauna în funcție de tine și nevoile tale.

  • Pe toată durata ședinței, vei purta lenjerie intimă sau pantaloni scurți, vei fi acoperit(ă) cu un cearșaf igienic, iar doar zona lucrată va fi descoperită, respectând în totalitate intimitatea și confortul fiecărei persoane.

    Eu, terapeutul maseur îți voi asigura respectarea intimității.

  • Nu. Niciodată. Nici subînțeles, nici „discret”, nici „în glumă”.

    Serviciile mele sunt strict terapeutice și de relaxare, în deplin respect față de corp, spațiu și etica profesională. Orice aluzie, întrebare cu tentă sexuală sau comportament nepotrivit duce la oprirea imediată a ședinței, interzicerea accesului viitor și, dacă este cazul, la notificarea autorităților. Nu există loc pentru ambiguități sau „neînțelegeri”.

    Acesta este un spațiu sigur, dedicat stării de bine reale – nu fanteziilor cu substrat sexual.

  • Da, este absolut normal și se întâmplă frecvent. Masajul induce o stare profundă de relaxare fizică și mentală, iar în această stare corpul începe să se elibereze de tensiuni.

    Unii clienți adorm ușor și chiar sforăie, ceea ce este un semn clar că s-au relaxat complet – nu e deloc o rușine, ci o reacție firească. De asemenea, în timpul masajului abdominal sau al celui reflexogen (pe tălpi), este posibil să apară și eliminarea gazelor sau alte reacții fiziologice (cum ar fi zgomote intestinale), mai ales dacă sistemul digestiv e activat.

    Toate aceste manifestări sunt naturale, umane și nu sunt judecate. În cabinet, creez un spațiu sigur și relaxant, unde corpul tău are voie să fie exact așa cum este, fără jenă sau presiune.

  • După un masaj este important să-i oferi corpului tău timp să proceseze și să integreze efectele terapiei. Iată câteva recomandări utile:

    În primul rând, hidratează-te bine, bea apă. Masajul stimulează sistemul limfatic și ajută la eliminarea toxinelor, iar apa contribuie la acest proces natural de detoxifiere. Evită cafeaua, alcoolul sau băuturile energizante imediat după ședința de masaj.

    Dacă este posibil, lasă-ți un timp de odihnă sau relaxare – nu te grăbi să revii la activități intense fizic sau mental. Corpul poate resimți o stare de moleșeală sau ușoară oboseală, ceea ce este absolut normal.

    Poți face un duș călduț (nu fierbinte) câteva ore mai târziu, mai ales dacă s-au folosit uleiuri sau creme în timpul masajului. Evită expunerea imediată la frig sau curent de aer, deoarece mușchii sunt mai relaxați și mai sensibili.

    Dacă ai avut un masaj profund (deep tissue, miofascial, terapeutic, șamd), este posibil să simți o ușoară sensibilitate musculară a doua zi, similară cu cea de după un antrenament. Este normal și trece rapid.

    Ascultă-ți corpul, odihnește-te dacă simți nevoia și bucură-te de starea de echilibru și relaxare pe care ți-a adus-o masajul.

  • Depinde de tipul de masaj pe care l-ai primit și de cum se simte corpul tău imediat după ședința de masaj.

    Dacă ai avut un masaj de relaxare sau cu intensitate ușoară, poți face mișcare ușoară sau antrenamente lejere, dar ideal este să îți acorzi câteva ore de repaus pentru ca efectele masajului să se așeze în corp.

    În schimb, dacă ai beneficiat de un masaj terapeutic, deep tissue, miofascial sau alt tip de masaj profund, este recomandat să eviți sportul intens cel puțin 12–24 de ore. Mușchii au fost deja lucrați în profunzime, iar un efort fizic imediat poate suprasolicita țesuturile și reduce beneficiile terapiei.

    În general, masajul și sportul se completează foarte bine – masajul pregătește corpul pentru efort sau ajută la recuperarea după antrenamente – dar este important să respecți ritmul corpului tău și să eviți suprasolicitarea imediat după o ședință de masaj.

  • Absolut, da. Masajul poate aduce numeroase beneficii persoanelor în vârstă, mai ales atunci când este adaptat nevoilor specifice ale vârstei și eventualelor afecțiuni cronice.

    Printre cele mai importante efecte pozitive se numără:

    • Îmbunătățirea circulației sanguine, ceea ce poate reduce senzația de membre reci și poate sprijini sănătatea cardiovasculară.

    • Creșterea mobilității articulare și flexibilității musculare, mai ales în cazul persoanelor care se confruntă cu rigiditate sau artrită.

    • Reducerea durerilor musculare și articulare, în special în zona spatelui, umerilor, gâtului sau genunchilor.

    • Stimularea sistemului limfatic, ajutând la reducerea edemelor sau a retenției de apă.

    • Relaxare profundă și reducerea anxietății sau a stărilor de tensiune, care pot apărea odată cu înaintarea în vârstă.

    La Respira Studio, terapeuții noștri au grijă să ajusteze intensitatea, ritmul și durata masajului în funcție de starea fizică a fiecărui client senior. În plus, oferim o atmosferă liniștită, fără grabă, unde confortul și siguranța sunt prioritare.

    Înainte de programare, recomandăm o scurtă discuție sau evaluare pentru a înțelege istoricul medical (ex: osteoporoză, hipertensiune, diabet, operații recente etc.), astfel încât masajul să fie nu doar plăcut, ci și sigur.

    Masajul nu este un lux, ci o formă de grijă și sprijin pentru un stil de viață activ și echilibrat – indiferent de vârstă.

  • Da, bineînțeles! La Respira Studio, mă bucur să întâmpin și să lucrez cu turiști, expați sau persoane aflate temporar în București, care își doresc o experiență de relaxare și îngrijire de calitate.

    Sunt vorbitoare de limba engleză și pot comunica fluent pe parcursul sesiunii, pentru a mă asigura că te simți înțeles, confortabil și în siguranță în orice moment. Înainte de începerea masajului, discutăm cu fiecare client despre:

    • tipul de masaj dorit,

    • eventuale tensiuni sau dureri specifice,

    • preferințe privind presiunea sau zonele de lucru,

    • posibile contraindicații medicale.

    Îți pot oferi explicații clare despre fiecare tehnică, astfel încât chiar și cei care sunt la primul masaj să știe la ce să se aștepte.
    Fie că ești aici în vacanță, în delegație sau locuiești în București pe termen lung, te invit să te bucuri de un moment de respiro într-un spațiu cald, profesionist și primitor.

    Programările pot fi făcute și în limba engleză, prin telefon, e-mail sau formularul de pe site.

    Plata se poate face atât în EUR, cât și RON.

    I’m happy to welcome you — body, mind, and soul — at Respira Studio.

  • Da, îți recomand să faci o programare cu cel puțin 24 de ore înainte, pentru a mă asigura că am loc disponibil în ziua și la ora care ți se potrivește.

    Doar ocazional, pot onora și cereri last-minute, în funcție de disponibilitate.

  • Te poți programa foarte ușor sunând la 0755 164301 sau via WhatsApp la același număr.

    Plata se face la finalul fiecărei ședințe. Poți plăti în RON / EUR pe loc cu cash, prin transfer bancar sau via Revolut/ING/Raiffeisen. Factura/confirmarea de plată o primești pe e-mail după procesarea plății. O să am nevoie de câteva date din partea ta pentru a-ți emite factura.

    În cazul abonamentelor de masaj, plata se face integral, în avans. Un abonament este valabil 3 luni de zile din momentul achitării acestuia. Tu alegi când dorești să programezi fiecare ședință din abonament.

    Timpul meu este la fel de prețios ca și al tău, drept urmare anulările sau reprogramările se pot face cu minimum 24 de ore înainte. În caz contrar, ședința se consideră efectuată și va trebui plătită.

  • Desigur! Dacă vrei să oferi o experiență de relaxare sau îngrijire cuiva drag, poți achiziționa o ședință individuală de masaj sau chiar un abonament cu mai multe ședințe.

    Este o idee minunată pentru:

    • zile de naștere,

    • aniversări,

    • sărbători,

    • mulțumiri speciale,

    • sau pur și simplu atunci când vrei să oferi un moment de bine cuiva apropiat.

    Poți alege tipul de masaj potrivit (relaxare, terapeutic, facial, reflexogen, șamd), sau poți lăsa persoana care va primi cadoul să decidă în momentul programării.

    Cum funcționează?
    – Alegi ședința sau abonamentul dorit și îl achiți în avans.
    – Eu îți ofer toate detaliile pentru a-l transmite mai departe.
    – Persoana respectivă mă contactează ulterior pentru a-și face programarea, în funcție de disponibilitate.

    Chiar dacă nu ofer vouchere cadou tipărite, experiența rămâne la fel de specială și personalizată.

    Pentru cineva drag, un moment de respiro poate fi cel mai valoros cadou.

Întrebări Frecvente despre Masaj

Întrebări Frecvente despre Masaj

Întrebări Frecvente despre Coaching & Consiliere Dezvoltare Personală

Întrebări Frecvente despre Coaching & Consiliere Dezvoltare Personală

  • În cadrul unei sesiuni de coaching sau consiliere pentru dezvoltare personală, vei avea un spațiu sigur și confidențial în care să te exprimi liber, fără să fii judecat. Discuția începe cu identificarea clară a nevoilor, provocărilor sau obiectivelor tale actuale. Prin întrebări bine țintite și o ascultare activă, te ajut să îți explorezi gândurile, emoțiile și tiparele care te pot bloca.

    Pe parcursul sesiunii, vei dobândi claritate asupra situației tale și vei descoperi resurse interioare pe care poate nu le-ai conștientizat până acum. Împreună vom lucra la găsirea unor soluții practice și pași concreți, pe care îi vei putea aplica imediat în viața ta, pentru a face progrese reale.

    Atmosfera este una empatică și susținătoare, iar scopul principal este să te sprijin să îți dezvolți potențialul și să avansezi spre ceea ce îți dorești cu adevărat.

    La ce te poți aștepta concret:

    1. Discuție deschisă: Începem prin a identifica subiectul relevant pentru tine – poate fi o provocare, o dorință de schimbare sau un obiectiv clar.

    2. Explorare ghidată: Prin întrebări strategice și reflecție, îți vei înțelege mai bine gândurile, emoțiile, convingerile și tiparele de comportament.

    3. Conștientizări și claritate: Vei descoperi perspective noi, resurse interioare și direcții posibile.

    4. Plan concret: Încheiem cu pași de acțiune clari, pe care să-i poți aplica imediat în viața ta personală sau profesională.

    Ședințele sunt personalizate în funcție de tine, ritmul tău și obiectivele tale. Scopul este progresul real, nu perfecțiunea – un pas conștient spre ceea ce îți dorești cu adevărat.

  • Coaching-ul și Consilierea pentru Dezvoltare Personală se concentrează pe prezent și viitor, fiind orientate spre obiective concrete, acțiune și progres personal sau profesional. Sunt potrivite pentru persoane funcționale, care își doresc o schimbare, mai multă claritate sau o direcție nouă în viață. Aceste ședințe te ajută să îți accesezi resursele interioare, să iei decizii conștiente și să creezi planuri realiste pentru a-ți atinge obiectivele.

    Pe de altă parte, psihoterapia are ca scop principal vindecarea emoțională, echilibrarea stărilor interioare și procesarea experiențelor dificile din trecut. Este recomandată atunci când există suferință psihologică semnificativă – cum ar fi depresie, anxietate, traume sau dificultăți relaționale profunde. Psihoterapia lucrează adesea pe termen mai lung și presupune intervenții clinice specializate, aplicate de un psihoterapeut acreditat.

    Așadar, Coaching-ul este potrivit atunci când îți dorești claritate, motivație și îndrumare pentru a merge înainte, iar psihoterapia este potrivită atunci când ai nevoie de sprijin emoțional pentru a vindeca ceea ce te împiedică să funcționezi optim.

    Cele două nu se exclud, ba chiar se pot completa – Coaching-ul te susține să acționezi, în timp ce psihoterapia te ajută să înțelegi, să accepți și să vindeci. Alegerea potrivită depinde de ceea ce trăiești acum și de ce anume ai nevoie cu adevărat.

  • Da, dacă:

    • simți că ești „blocat(ă)” într-o anumită arie a vieții (personală sau profesională);

    • ai obiective dar nu știi cum să le atingi;

    • vrei mai multă claritate, motivație sau direcție;

    • ești într-o perioadă de tranziție (carieră, relații, viață personală);

    • simți nevoia unei schimbări dar nu știi de unde să începi;

    • ai nevoie de sprijin extern, non-judicativ, care să te ghideze spre acțiune și rezultate.

    Coaching-ul nu este indicat dacă te confrunți cu traume nerezolvate, depresie severă sau alte dificultăți emoționale care necesită intervenție psihologică sau medicală – în astfel de cazuri este recomandată consilierea psihologică sau psihoterapia.

  • Fiecare ședință se desfășoară online, durează aproximativ 50 minute și costă 250RON.

    Abonamentele conțin 4 ședințe individuale, costă 900RON și au o valabilitate de 3 luni din momentul achiziționării acestora.

    Plata ședințelor individual și/sau a abonamentului se face integral, în avans.

  • Da, îți recomand să faci o programare cu cel puțin 24 de ore înainte, pentru a mă asigura că am loc disponibil în ziua și la ora care ți se potrivește.

    Doar ocazional, pot onora și cereri last-minute, în funcție de disponibilitate.

  • Te poți programa foarte ușor sunând la 0755 164301 sau via WhatsApp la același număr.

    Plata se face înaintea fiecărei ședințe, imediat după programare, pentru a confirma rezervarea locului tău în calendar. Poți plăti în RON / EUR prin transfer bancar via Revolut/ING/Raiffeisen. Factura/confirmarea de plată o primești pe e-mail după procesarea plății. O să am nevoie de câteva date din partea ta pentru a-ți emite factura.

    În cazul abonamentelor de coaching / consiliere dezvoltare personală, plata se face integral, în avans. Un abonament este valabil 3 luni de zile din momentul achitării acestuia. Tu alegi când dorești să programezi fiecare ședință din abonament.

    Timpul meu este la fel de prețios ca și al tău, drept urmare anulările sau reprogramările se pot face cu minimum 24 de ore înainte. În caz contrar, ședința se consideră efectuată și va trebui plătită.

  • O ședință de coaching / consiliere dezvoltare personală este o conversație structurată, centrată pe tine și pe obiectivele tale. De regulă, durează 50 de minute și se desfășoară online (Zoom, Google Meet, șamd.).

    Iată cum se desfășoară:

    1. Clarificarea obiectivului: Discutăm ce vrei să obții – pe termen scurt, mediu sau lung. Poate fi o provocare actuală sau o direcție de dezvoltare personală/profesională.

    2. Explorarea situației: Prin întrebări deschise și reflecții, analizăm ce te blochează, ce resurse ai și ce perspective noi pot apărea.

    3. Identificarea soluțiilor: Găsim variante realiste și potrivite pentru tine, bazate pe valorile, motivațiile și contextul tău.

    4. Stabilirea pașilor concreți: La final, vei avea claritate asupra acțiunilor imediate. Poate fi un exercițiu, o decizie sau un prim pas spre obiectivul tău.

    5. Feedback și urmărire: Discutăm ce ai descoperit, ce funcționează, ce poate fi ajustat – coaching-ul este un proces flexibil și adaptabil.

    Atmosfera este deschisă, empatică și confidențială. Scopul este să pleci din sesiune cu claritate, motivație și o direcție clară.

  • Numărul de ședințe depinde de obiectivul tău, profunzimea provocării și ritmul în care vrei să lucrezi. Nu există un „număr standard”, dar iată câteva repere orientative:

    • 1–2 ședințe – pentru clarificarea unui obiectiv punctual, luarea unei decizii sau depășirea unui blocaj imediat.

    • 4–6 ședințe – pentru provocări mai complexe: schimbări de carieră, echilibru viață-profesie, motivație, încredere în sine.

    • 8–12 ședințe sau mai multe – pentru transformări profunde, proiecte pe termen lung, dezvoltare personală continuă sau leadership coaching.

    De obicei, ședințele au loc la un interval de una, două săptămâni, dar ritmul îl decidem împreună, în funcție de nevoile și disponibilitatea ta.

    IMPORTANT: Coaching-ul/Consilierea pentru dezvoltarea personală este un proces, nu un răspuns instant. Dar chiar și o singură ședință poate aduce claritate și direcție.

  • Ofer o ședință exploratorie de 15 minute gratuită pentru a ne cunoaște. Este un spațiu în care îmi poți adresa întrebări, îți explic cum decurge procesul de coaching, iar împreună stabilim dacă are sens să lucrăm mai departe.

    Această întâlnire nu este o ședință completă de coaching/consiliere dezvoltare personală, ci o oportunitate de clarificare, conexiune și orientare. Se desfășoară online, pe Zoom/Google Meeet / șamd sau telefonic, numai cu programare prealabilă.

  • Da, coaching-ul poate fi complementar psihoterapiei, dacă sunt clar delimitate scopurile fiecărui proces.

    • Psihoterapia se ocupă de vindecarea traumelor, emoțiilor nerezolvate și a dezechilibrelor psihice.

    • Coaching-ul se concentrează pe acțiune, obiective, motivație și dezvoltare personală – începând din prezent, cu focus pe viitor.

    Mulți clienți lucrează în paralel cu un terapeut și un coach, iar această combinație poate accelera progresul dacă este bine gestionată.

    IMPORTANT: Dacă te confrunți cu stări depresive, anxietate severă sau alte dificultăți emoționale majore, este recomandat să lucrezi prioritar cu un psihoterapeut.

Fă primul pas. Programează o discuție exploratorie sau o ședință!

Fă primul pas. Programează o discuție exploratorie sau o ședință!

Îți stau mereu la dispoziție cu experienţa şi cunoştinţele mele profesionale. Te ajut și îți răspund cu cea mai mare plăcere la oricare întrebări și/sau nelămuriri ai via email, telefon, WhatsApp sau la formularul alăturat.

Câmpurile marcate *required sunt obligatorii. Datele tale personale sunt procesate în siguranță, în conformitate cu GDPR.